Un ansamblu de măsuri esențiale pentru prevenirea, gestionarea și limitarea efectelor situațiilor de urgență asupra populației, bunurilor și mediului. În conformitate cu legislația națională în vigoare, oferim servicii complete de organizare, planificare și implementare a activităților de protecție civilă, atât pentru operatori economici, cât și pentru unități administrativ-teritoriale.
Asigurăm elaborarea documentațiilor specifice, întocmirea planurilor de intervenție și evacuare, organizarea structurilor responsabile, precum și instruirea personalului implicat, contribuind la creșterea nivelului de siguranță și la respectarea cerințelor legale în domeniul situațiilor de urgență.
I. Organizarea activității de protecție civilă pentru operatorii economici
1. Documente privind organizarea şi înzestrarea celulei de urgență
2.Documente pentru asigurarea intervenţiei
2.1. Planuri de intervenţie (de răspuns) în funcţie de riscurile identificate în sectorul de competență.
– Dosarul (Fişa) operatorului economic/instuţiei (obiectivului) privind identificarea, monitorizarea si evaluarea factorilor de risc specifici, generatori de evenimente periculoase; (în conformitate cu prevederile articolului 28, alin(1), lit. a, din Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004, privind protecţia civilă; Art.34, din O.M.A.I. Nr. 89/13.06.2013)
– Planul de apărare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă specifice provocate de cutremure şi/sau alunecări de teren (în conformitate cu O.M.A.I. Nr. 1995/1160 din 18 noiembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului la cutremure şi/sau alunecări de teren)
2.2. Planul de evacuare a salariaţilor şi a unor categorii de bunuri materiale în situații de urgență
– în conformitate cu O.M.A.I. Nr. 1184 din 06.02.2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi asigurarea activităţii de evacuare în situaţii de urgenţă.
– Planul va fi avizat de șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și aprobat de președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență Bacău.
3.Documente operative
4. Elaborarea documentelor serviciului privat pentru situații de urgență
II. Organizarea activității de protecție civilă pentru unitățile administrativ teritoriale
1.Organizarea activităţii de protecţie civilă a comitetului local pentru situaţii de urgenţă.
1.1. Documente de organizare:
documente de organizare a comitetului local pentru situaţii de urgenţă;
dispoziţia privind constituirea Comitetului Local şi Centrului Operativ Pentru Situaţii De Urgenţă;
regulamentul privind organizarea, atribuţiile şi funcţionarea Comitetului Local Pentru Situaţii De Urgenţă şi a Centrelor Operative cu Activitate Temporară;
dispoziţia privind îndeplinirea atribuţiilor funcţiei inspector de specialitate în domeniul protecţiei civile
fişa postului inspector de specialitate în domeniul protecţiei civile;
dispoziţia privind constituirea comisiei de evaluare a pagubelor produse de dezastre.
1.2. Documente de planificare anuale
1.3. Documente privind pregătirea structurilor organizate
1.4. Documente privind pregătirea populaţiei
1.5. Documente operative
2. Elaborarea planurilor de intervenție în situații de urgență
planul de analiză și acoperire a riscurilor ( se aprobă de Consiliul Local );
planul de evacuare (dispersare) a populaţiei, salariaţilor si unor categorii de bunuri materiale în cazul situaţiilor de urgenta şi dezastrelor (se avizează de ISUJ);
planul de intervenție la cutremur și alunecări de teren ( se avizează de ISUJ );
planul de intervenție la inundații ( se avizează de S.G.A și se aprobă de Prefect).
3.Elaborarea documentelor de organizare, desfăşurare şi conducere a activităţii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă.



